scaun de pescuit la feeder

Ultima modificare: 22/01/2024 de catre Radu Ionut Dascalescu

Aducem din nou in discutie tehnica de pescuit la feeder. De aceasta data, subiectul principal este pescarul de feeder si nivelul lui de comfort pe durata partidei de pescuit. Va prezint ce reprezinta in realitate un scaun de pescuit la feeder.

Din start, trebuie spus ca un factor major negativ care se reflecta direct in rezultatul partidei de pescuit este nivelul de concentrare al pescarului. Daca apar distrageri pe durata sesiunii de pescuit, se amplifica starea de nervozitate a pescarului si incep sa isi faca aparitia accidentele.

Undeva in umbra partidei de pescuit, pandeste cel mai mare dusman al acestuia. Este tacut, prezent la absolut fiecare partida si din ce in ce mai puternic atunci cand se agata ca scaiul de pescar. Paradoxal este ca tot pescarul este cel care il tine langa el. Este vorba de nivelul de comfort al acestuia. Cat de bine, cat de corect si cat de optim sta pe un scaun de pescuit la feeder.

Scaunul de pescuit la feeder este leaganul aparitiei nervilor la malul apei. Cauza este cat se poate de simpla. Este ales incorect, pe fundamente care nu sustin motivatia alegerii facute. Nu pretul este cel care dicteaza si nici compromisul nu este calea.

Ce este un scaun de pescuit la feeder

Partidele de pescuit la feeder, pentru ca de aici plecam, fac parte din clasa sesiunilor de pescuit scurte, de sub 12 ore. Cel putin asa ar trebui procedat. Tehnica, nada si echipamentul sunt gandite pentru a oferi activitate intensa pescarilor sub amendamentul unui timp redus.

Ceea ce nu multi vad, sau daca o fac, trec cu vederea, este nivelul de energie fantastic de mare pe care il consumi ca pescar de feeder. Orice sedinta de pescuit in acest stil, mai mare de 8 ore, este doar un mod de a te chinui singur, gratuit si garantat.

Un scaun de pescuit la feeder este in realitate un suport complex. Este pilonul principal al partidei de pescuit. Sustine pescarul, echipamentul si accesoriile de care acesta are nevoie. Este gandit si proiectat special pentru a acomoda toate elementele si auxiliarele de pescuit necesare intr-o astfel de partida de pescuit.

Totul trebuie sa fie la indemana pentru a diminua consumul de energie al pescarului. Cu cat te descarci mai repede ( ca o baterie ), cu atat vei pierde randamentul si concentrarea. Apare frustrarea, poate o lanseta ajunge in apa, sau poate rupta pe graba, din neatentie in timpul lansarii, pentru ca tragea pestele la cea aflata in asteptare.
Trist nu ?

Cum imi aleg un scaun de pescuit la feeder

Un scaun de pescuit la feeder nu se alege dupa culoare, sau dupa numele producatorului. Se alege dupa nevoile tale ca pescar. Nevoile sunt reprezentate de un set de conditii in realitate. De la greutatea corporala a pescarului, trecand prin inaltimea acestuia, si stilul practicat (method feeder vs cage feeder).Scaun pescuit la feeder

Desigur ca mai apar si factorii externi in completare. Cat de dreapta este zona unde va fi pozitionat scaunul, posibilitatea reglajului independent pe fiecare picior, stabilitatea produsului pe teren accidentat.
Brusc, daca privim la rece, parca lucrurile se schimba. Eu sper ca in bine.

Alegerea unui scaun de feeder in functie de areal

Nu tot timpul reusim sa ajungem pe malul apei si sa gasim zone ideale unde poti aseza lejer orice scaun de pescuit. Poti gasi namol, poti gasi pietre sau pante. Nici iarba nu este un aliat daca terenul este usor inclinat.

Cel mai important lucru este stabilitatea in orice astfel de conditii. Stabilitate inseamna capacitatea de fixare cat mai buna, generand siguranta in utilizare. Siguranta in utlizare reprezinta la randul ei eliminarea oricarei probabilitati ca in cazul unor miscari bruste, scaunul sa isi modifice pozitia initiala.

Pe “salbatic” , avem mai multi inamici prezenti. Uneori sunt pitoresti si ofera privelisti de neuitat. Roua diminetii prin iarba, nisipul care pare desenat de valurile apei sau pietrele care ascund mici reptile care ies la soare cautand caldura. Sunt imagini superbe.

In euforia peisajului si in magia momentului, cauti sa te instalezi cat mai rapid. Aici iti semnezi sentinta zilei din punctul meu de vedere. Iarasi, este gresit sa stai cu frica de fiecare data cand iti montezi echipamentul.

In consecinta, un scaun de pescuit la feeder trebuie sa ofere siguranta! Indiferent de tipul de teren pe care va fi montat. Fixarea in namol, pe nisipul nesigur, iarba alunecoasa, sau pietrele denivelate, scaunul trebuie sa “ incremeneasca” . Punct.

Alegerea unui scaun de feeder in functie de durata partidei si a speciei tinta

Dupa siguranta, intra in calcul durata partidei. Pare curios nu ? Parca nu are legatura. Haideti sa vedem daca aveti sau nu dreptate. Voi incerca sa exemplific doua scenarii la doua specii de pesti diferite in cele ce urmeaza. Vom descoperi impreuna daca merita sa luam in calcul durata partidei si specia tinta atunci cand alegem un scaun de pescuit la feeder.

Scaunul de pescuit in method feeder

In tehnica de method feeder, avand ca tinta crapul, este clar din start ca avem nevoie si de nada dar si de momeli. Necesita spatiu si este important sa le avem la indemana. Asa apare cel mai important accesoriu al unui scaun de pescuit la feeder. Tava laterala. Este un element important care iti permite etalarea mai multor momeli si nade la indemana. Nu te mai apleci, nu te mai dai jos de pe scaun sa cauti in genti, gentute si posetute tot ce iti trebuie. Sunt pe tava. Final de discutie.

Daca pestii raspund strategiei de partida, apar trasaturi frecvente. Daca nu sunt toate la locul lor, incepi sa te agiti, darami una sau alta, lovesti cu lanseta cand intepi pestele diverse lucruri pe langa tine. Fara sa realizezi, iti vei repozitiona corpul in acest lant de miscari mai mult decat este nevoie.

Nu cred ca are rost sa mai discutam de modul in care minciogul sta pe te miri unde si doar cand ai nevoie de el nu iti este la indemana. Altfel, te lovesti de el la fiecare 20 de secunde. Si cate nu mai atingi si cu manerul de minciog cand te pregatesti sa primesti pestele in plasa.

Partea buna este ca la method nu ai nevoie de multa nada. Dar sumedenia de momeli si “cutii cu maimute”, nu poate sta imparstiata. Pestii nu sunt mici si ai nevoie de spatiu de manevra. Orice crap sarit de 2 kg este crap si merita atentie la fel ca un exemplar de 5 poate 7 Kg.

Scaunul de pescuit in tehnica cu cosulet

Daca la method am scapat mai ieftin pentru ca metoda in sine nu necesita foarte multa nada, pregatiti-va de cosulet. Cantitatea de nada este importanta. In general, partidele pe salbatic la feeder sunt caracterizate de volum. Pe principiul apa curge, pietrele raman, cred ca e lesne de inteles ce se intampla cu nada si momeala in apa.

Intretinerea constanta a vadului implica sisteme de depozitare generoase. La fel, trebuie sa fie la indemana. Nu este nostim sa stai pe un scaun de pescuit si langa tine sa ai o galeata spre care te apleci de fiecare data sa iti umpli cosuletul.

Pe salbatic, locul pe care te asezi nu este la fel de ingrijit ca pe un lac privat. Aici conditiile de pescuit sunt asigurate de mama natura. Face cum vrea si ce vrea. Mai interesant este ca pestii se gasesc acolo unde hatisurile sunt mai mari.

Nu stiu foarte multi pescari care sa mearga cu maceta si sa faca peisagistica pe malul apelor salbatice. Publice daca vreti si va place cum suna. Nici in astfel de situatii nu te poti intinde in jurul tau cu multe pungi, pungute si gentute.

Faptul ca terenul nu este nivelat, ca nu exista pontoane, amplifica nevoia de compact si la indemana. Nu mai spun de cazurile in care te poztionezi pe pietre. Fara un echipament corespunzator esti la un pas de “Cirque du Soleil”.

Alegerea unui scaun de feeder in functie de frecventa sesiunilor de pescuit

Cat de des iesim la pescuit este un al criteriu de luat in calcul. Frecventa impune un ritual atat la start cat si la final de partida. Cu cat faci mai multe partide, cu atat iti vei optimiza mai bine spatiul de depozitare, alegerea nadei si momelilor si timpii de montaj / demontaj.
Aici este trucul. Cu timpul, vei realiza singur cat de corect sau mai putin corect ( ca sa ramanem pozitivi in exprimare ) ti-ai ales partenerul de drum. Este important sa iti calculezi bine alegerile, pentru ca iti vor afecta parcursul si evolutia in partidele ce urmeaza a fi facute.

Secretul este urmatorul : un scaun de pescuit la feeder ales corect inseamna mai putin timp pierdut pentru montare echipament / demontare echipament si mai mult timp pentru pescuit. Intr-o partida normala, un pescar cu experienta are nevoie de 20 de minute pentru a monta si 20 pentru a compacta ORICE fel de scaun de pescuit corect ales. O alegere incorecta are nevoie de minim 40 de minutre doar pentru una din operatiuni. Nu vorbesc din carti. Vorbesc din ce am vazut eu pe malul lacurilor.

Modele de scaun de pescuit la feeder

Problema pretului ramane o chestiune de actualitate. Este cel mai mare dusman al pescarului. Putina atentie insa, va face diferente majore care se vor regasi atat in comfort cat si in exploatare. Am incercat sa fac un soi de clasament al propunerilor mele avand in logica pretul, reglarea sau nivelul de tehnicitate al unui scaun de pescuit la feeder. Sigur ca este un filtru personal. Totusi, am incercat sa raman obiectiv si atent la micile detalii ce se regassc in descrierea produsului. Evident, baza de plecare este magazinul online www.totalfishing.ro.

Scaun de pescuit la feeder in zona de buget

Voi face primii pasi in zona pe care o detest cel mai mult. Compromisul. Dar pana la urma, fiecare este stapan pe buzunarul lui. Ce pot face este doar sa ma asigur ca acesti bani vor fi alocati cat mai corect cu putinta. Nu ma pot lega de foarte multe lucruri, exceptand pretul in majoritatea scenariilor.

Scaun pentru feeder Mikado Otium

318 lei platim pentru un scaun de crap la baza, modificat si adaptat stilului de pescuit la feeder. Cadrul este gandit pe un profil de 25 milimetri. Reglajul pe inaltime este limitat. Se remarca totusi prin faptul ca toate cele 4 picioare permit atasarea de accesorii. Spatarul permite reglare fiind conceput pe sistemul cu roata dintata ( clasic, imprumutat din crap ). Este echipat cu talpici lati si generosi.scaun feeder Mikado

Scaun Trakko new method feeder

Nu cu mult mai scump fata de modelul anterior, insa cu o clasa peste el. Pretul acestui scaun este de 340 de lei. Platforma difera in totalitate. Structura este gandita diferit, permitand atasarea picioarelor in partea din fata. Nu mai fac parte din scheletul acestui scaun. Avem o bara generoasa prevazuta in partile terminale cu doua locasuri de atasare a picioarelor.scaun de pescuit la feeder Trakko

Fixarea este de tip clasic, adica fileti de strangere. In partea din spate se pot adauga doua prelungiri pe acelasi diametru de 25 mm-profil rotund, similar cu al picioarelor frontale. Prelungirile vin odata cu scaunul. Faptul ca nu trebuiesc achizitionate separate este un alt plus. La capitolul plusuri, picioarele din spate permit ajustari limitate pe inaltime. Nu este prevazut cu sisteme de reglare pentru spatar.

Scaun Matrix Accessory

Schimbam prefixul pretului. Primul scaun de buget dedicat pescuitului la feeder pe care il iau in calcul este Matrix Accessory. 419 lei costa cele 4.9 Kg gandite pe aceeasi platforma a structurii : 25 de milimetri. Picioarele din partea frontala se pot detasa complet si in acest caz. Spatele este gandit pe un profil de tip “ punte”. Cele doua picioare sunt sudate de cadrul principal al scaunului. Exista posibilitatea de reglaj pe inaltime limitat si pentru acest scaun.

Materialele care stau la baza acestui produs sunt aluminiul, otelul si poliesterul. De aici se justifica greutatea redusa si rezistenta promisa de producator. Este pliabil, implicit devine compact si permite un transport cu usurinta.

Scaun pescuit Mivardi Comfort Feeder

Ultimul scaun pentru pescuit la feeder in sectorul de buget care mi-a atras atentia este al celor de la Mivardi. Este la limita superioara totusi. Este dat de producator ca rezistenta pana la 140 de kilograme. Asadar, discutam despre un scaun proiectat cu scopul de a sustine greutati mari. Nu parasim diametrul de 25 de milimetri. La fel ca si la modelul anterior, picioarele frontale se detaseaza in intregime. Cele din spate vin sudate de cadrul scaunului si au reglare pe inaltime limitata.

Pozitionarea spatarului este fixa. Un plus in cazul acestui scaun sunt cotierele. Multi le agreaza si le solicita. Pe langa relaxarea bratelor ( un avantaj evident ), cadrul celor doua cotiere permite atasarea de accesorii. Poate fi o tava laterala extrem de utila.

Scaun de pescuit la feeder cu reglare independenta in 4 puncte

Este poate si primul lucru pe care il evidentiez cand am ocazia. Fiecare picior trebuie sa permita ajustare fara a depinde de celelalte. Acest lucru asigura nu numai un contact ferm pe orice tip de teren ci si o mai buna exploatare a standului de pescuit. Pentru mine, ramane baza de plecare in scaunele care deservesc pescuitul in disciplinele cu monture fine.

Scaun Trakko Feeder

Un design minimalist care nu inspira stabilitate si rezistenta la prima vedere. In realitate este cel mai utilizat model de scaun de catre pescarii de feeder. Indiferent de locatie, lac sau apa curgatoare, acest model de scaun nu numai ca este rezistent, dar este si extrem de practic. Cele 4 picioare sunt gandite pe acelasi profil de 25 de milimetri, se pot regla independent foarte usor si permit instalarea pescarului intr-un timp foarte scurt. Aici este secretul acestui tip de reglare. Se diminueaza timpii de montaj si demontaj.scaun de pescuit la feeder Trakko

Sezutul este in acelasi timp capacul superior al spatiului de depozitare pus la dispozitie de fabricant. Spatiul in sine este suficient pentru accesoriile necesare intr-o sedinta de pescuit la feeder. Se pot depozita cosulete de feeder, momitoare tip method, conectori, carlige sau fire.

Spre deosebire de modelele anterioare, aici ne putem pune problema inclusiv de o umbrela fara emotii. Se poate apela la un conector special ( suport umbrela ) care se ataseaza pe piciorul scaunului si la polul opus permite atasarea unei umbrele.

Scaun de pescuit la feeder Formax Feeder Elegance Pro

Inca din toamna trecuta, producatorul de articolde de pescuit Formax vine in piata de profil si propune pescarilor de feeder un model care a starnit interesul foarte rapid. Un hibrid gandit sa imbine comfortul unui scaun de crap cu utilitatea unui schelet destinat pescuitului la feeder. Platforma are ca stbilitate picioare pe diametru de 36 de mm, profil rotund. Toate cele 4 picioare sunt detasabile si independente. Cele din fata sunt telescopice in totalitate ( pe intreaga lungime ).

Sezutul este fix, nu permite reglaje fine, insa, tinde gratie buretelui de la interior, sa asigure cumva o stabilitate decenta pescarului in timpul sesiunii de pescuit. Cadrul este confectionat din aluminiu solid. La primul contact am remarcat faptul ca “robinetii “ de strangere sunt usor de manevrat iar priza finala este una sigura in urma fixarii.

Spatarul mai inalt decat media acestei clase de scaune ii creste gradul de comfort si se adreseaza si pescarilor mai inalti. Altfel, pare a fi un bun companion in partidele de feeder atat pe lacuri cat si pe rauri. Nu sunt “lamurit” cu nivelul de stress al pescarului in partidele care depasesc 6 ore si care apeleaza la 2 lansete in timpul sesiunii de pescuit. Ramane ca cei care vor opta pentru acest produs sa isi exprime opinia iar noi sa stam cu ochii pe ei.

Scaun Filfishing Filex Feeder Chair

Un produs care in pretul de achizitie este format din 3 lucruri : scaun de pescuit la feeder, husa de transport si brat suport lanseta ( feeder arm ). Design-ul duce mai mult catre un exoschelet dintr-un viitor al planetei in care aerul se vinde ambalat la conserva. Se remarca lipsa spatarului si prezenta unui “ mini suport” cervical.

Forteaza pescarul sa isi mentina pozitia corecta si sa nu se bazeze pe o suprafata de contact generoasa pentru relaxare. Este un alt hibrid care imprumuta postura pescarului de varga sau rubeziana si o proiecteaza in feeder. De asemenea, obliga pescarul catre o pozitie care ii sporeste atentia in asteptarea trasaturii. Acest lucru nu este neaparat rau.

Scheletul este gandit pe aluminiu. Sezutul nu ascunde un compartiment dedicat stocarii accesoriilor. S-a renuntat la aceasta “ dotare “ in favoarea unui sezut mai generos si mai inalt. Materialul din care este confectionat sezutul este unul fara memorie si relativ moale. Nu mai apare disconfortul in sesiunile mai lungi.

Picioarele sunt confectionate din aluminiu pe un profil dreptunghiular. Iese din discutie “ variabila “ diametru. Tevile cadrului sunt in configuratia 30 mm / 30 mm. Sunt telescopice toate cele 4 picioare. “Spatarul” este gandit pe un sistem de fixare cu roti dintate dar nu pe filet. A fost inlocuita roata cu o clema rapida. Se elimina probabilitatea de a rataci piese din neatentie.

Bratul de feeder se extinde pana la o lungime totala de 1.9 metri. Cel mai mare plus este ca acest brat are doua prinderi. Se traduce prin stabilitate ridicata in primul rand. Poate fi folosit si pe lacuri dar si pe ape curgatoare.

Scaun de pescuit la feeder cu nivel tehnic ridicat

Aici lucrurile se schimba in totalitate. Discutam de scaune gandite pentru pescuitul la feeder care permit accesorizarea necesara. Aceasta clasa de scaune de pescuit la feeder este gandita sa imbine comfortul, spatierea si modularitatea pe o platforma relativ compacta si usor de manevrat. Este limita care ne desparte de statiile de pescuit ( scaunele modulare ).

Scaun Trabucco Genius Feeder Station

Odata cu acest model vom descoperi ca prima aparitie sezutul rotativ in acest “clasament”. Feeder Station-ul italienilor este gandit pe un cadru de aluminiu, picioare cu profil rotund pe diametru de 30 de mm. Evident detasabile si reglabile independent.

Fotoliul este realzat din piele si este gandit sa asigure foarte bine zona lombara a utilizatorului. Este zona cea mai expusa efortului. Inclinatia usoara a sezutului si curbura spatarului fixeaza extrem de bine coloana vertebrala.

Picioarele frontale sunt telescopice. Spre deosebire de alte modele, atat structura cat si fotoliul sunt mai late. Este un plus pentru pescarii mai “ pufosi “. Talpicii sunt de tip anti afundare. Suprafata acestora este generoasa si prevazuta cu cavitati speciale de “ umplere” si nivelare in cazul pozitionarii pe un sol moale. Gradul de rotire al talpicilor este unul generos.scaun de pescuit la feeder Genius

Usor de montat, usor de transportat si usor de exploatat. Nu ocupa un spatiu mare la transport. Nu vine in dotare cu nici un fel de compartiment de stocare. Permite atasarea de umbrela sau / si tava laterala.

Scaun Browning King Feeder Chair

Britanicii ne pun la dispozitie un scaun dedicat pescuitului la feeder complet spun ei. Prin complet, se face referire la pedana ( extrem de importanta !!! ), tava laterala inclusa, lada existenta sub sezut ( compartiment ) si geanta de transport. Este prevazut cu un spatar generos, usor curbat spre interior. Sezutul este de asemneea curbat. Cele 4 picioare principale sunt detasabile si reglabile independent.

Pedana este echipata cu doua picioare de dimensiuni reduse. Mi-ar fi placut sa fie mai inalte, insa important este ca putem conecta un juvelnic si un brat suport feeder fara probleme aici.

Tava laterala care vine inclusa in pret este un punct forte. Confectionata din tabla perforata ( in cazul in care se varsa ceva sigur nu ramane pe pozitie ) si intarita pe mijloc cu o teava dreptunghiulara. Prinederea este in doua puncta, cee ace o face stabila.

Talpicii au o arie de acoperire mare si sunt anti norori. Se fixeaza bine pe teren mai moale. Picioarele nu sunt telescopice. Se pot comanda la nevoie, fiind pe un profil rotund. La fel si cu cele din dotarea pedanei. Mare atentie ca nu sunt ieftine aceste piese si ridica costul total. Daca totusi modelul va face cu ochiul, recomand cu picioarele frontale si cele ale pedanei sa fie telescopice.

Scaun Mikado Method Feeder Ultimate

Cu acest model voi incheia lista de scaune dedicate pescuitului la feeder cu nivel tehnic ridicat. Modelele anterior prezentate au beneficiat de sezut rotativ sau pedana. Ei bine, la Mikado beneficiem de ambele optiuni. Este din punctul meu de vedere cel mai indicat model pentru care ar trebui sa optati. Sunt optiuni care conteaza si fac diferenta.

Prezenta pedanei asigura un spatiu intre scaun si echipament. Acest culoar de trecere daca vreti, va scapa de acrobatii in momentul in care veti parasi postul. Este o platforma gandita pe picioare de 25 de milimetri, o pedana aerisita care nu permite acumularea de noroi, pamant sau apa.scaun de pescuit la feeder Mikado

La capitolul pedana, vreau sa punctez faptul ca este proiectata pe un sistem culisant de compactare care nu mai necesita eliminarea de pe ansamblu. Toate picioarele sunt telescopice. Segmentul interior al piciorului este gandit pe profil patrat spre deosebire de cel rotund exterior. Strangerile sunt bune si scaunul stabil.

De ce sa imi aleg un scaun de pescuit la feeder

Acum, cred ca ne va fi mai simplu sa raspundem la intrebarea de mai sus. Si avem suficiente argumente care sa ne duca in directia buna.
Ca o recapitulare, principalele avantaje ale unei alegeri corecte se reflecta in accesoriile ce pot fi montate. Sunt esentiale. Totul la indemana. Transportul eficient. Nu mai “caram” o groaza de improvizatii cu care sa “ zidim“ malul din fata noastra si in lateral asemeni unei cazemate. Ergonomia partidei de pescuit. Cand totul este la indemana, miscarile pescarului se limiteaza. Limitarea miscarilor inseamna conservarea energiei.

Radu Ionut Dascalescu

Content Creator la TotalFishing
Pescar cu experienta in disciplinile de pescuit de apa dulce de pe continent. Detine informatii solide in tehnicile de pescuit pesti pasnici si rapitori. Realizator al mai multor filme tematice cu si despre pescuitul cu monturi fine si nu numai al pestilor pasnici dar si pescuitul rapitorilor. Realizator al mai multor articole dedicate pescuitului la feeder, pescuitului la match, pescuitului la rubeziana, pescuitului la crap, pescuitului la rapitor.
Radu Ionut Dascalescu
Ultimele postari ale lui Radu Ionut Dascalescu (vezi toate)