Captura clean la vobler

Ultima modificare: 03/09/2020 de catre Radu Ionut Dascalescu

Daca ar fi sa numim un peste care poate uni trei stiluri si ar reusi sa apropie pescarii, atunci facem referire la clean. Cleanul este un peste care poate nu spune nimic la prima strigare. Insa, privind mai in detaliu, vom descoperi ca acest locatar al apelor dulci si limpezi, este un peste cu adevarat complex.

Pe malul unui rau, nu este intamplator sa gasesti un pescar de spinning, unul de fly si unul de stationar pescuind la clean in acelasi timp. De ce ? In cele ce urmeaza va invitam sa descoperiti ce inseamna in pescuit cuvantul CLEAN.

Ce este cleanul

Cleanul este un membru al familiei ciprinidelor. Este un peste de apa dulce rece si curgatoare. Il gasim in mod uzual in lungimi de 25 – 30 de centimetri. Traieste pana la 22 de ani si poate atinge in cazuri exceptionale 90 de centimetri si maxim 8 kilograme. Cleanul este un peste omnivor, extrem de vorace. Insecte, broaste, pesti, fructe, soareci, raci. Spune ce poti gasi langa o apa care are clean si garantat vietuitoarea in cauza face parte din meniul lui. Este un peste activ ca perioada de hranire pe intregul an.

exemplar de clean

Unde gasim cleanul

Nu este un peste greu de gasit, atat vreme cat intelegem ce areal prefera. Cleanul este un peste prezent atat in Europa in regiunile colinare si de ses, cat si in Asia Mica. Cu precadere, vom gasi clean in apele curgatoare cu apa limpede si rece.

Prefera cursurile de apa mijlocii in locul celor mari. De asemenea poate fi gasit si in lacuri. Capacitatea de adaptarea la diverse conditii a acestui peste este ridicata. Prefera zonele cu albie tare, zone nisipoase pietroase sau argiloase. Daca fundul apei e malos, nu e clean in zona.

Pescuit la clean

Prin prisma varietatii dietei, cleanul poate fi pescuit prin mai multe metode. Prima conditie este adaptarea stilului si echipamentului de pescuit la zona unde traieste. Fiind cu precadere un peste rapitor prezent in ape curgatoare, exista limitari in ce priveste lanseta sau mulineta la care apelam.

Primavara insectele si carabusii sunt principala sursa de hrana a cleanului. In anotimpul calduros, isi extinde meniul si va lua in vizor racii. O prada relativ usoara pentru un peste adaptat traiului in ape curgatoare. Toamna, isi schimba tinta catre broaste si pesti care incep sa carduiasca si se pregatesc de iernat.

Avand o dieta bazata pe anotimp, anumite stiluri de pescuit dau randamanet ridicat in fata altora. Ca idee generala totusi, cleanul se poate pescui in trei metode : la spinning cu naluci artificiale, la fly cu imitatii de insecte ( uneori strimere mici ) sau la stationar cu momeala vie in tehnica de pescuit la bologneza sau feeder.

Un amanunt important si nu de multi stiut este ca in cartile de specialitate, cleanul este considerat ca fiind un peste nocturn ca perioada de hranire.

Spinning la clean

In metoda de spinning la clean, nu ai cum sa dai gres. Animarea unei naluci de mici dimensiuni care imita pesti sau insecte va da rezultat. Conteaza insa sa apelam la echipament adecvat care sa ne permita atat lansarea nalucilor de mici dimensiuni ( si usoare ) cat si rezistenta in timpul drill-ului cu un clean. Faptul ca in majoritatea cazurilor, pescuitul la clean se va desfasura pe ape curgatoare, implica anumite fire, lansete si mulinete care sa ofere o rata de recuperare pretabila unui astfel de areal.

Echipament spinning

In majoritatea cazurilor, talia exemplarelor de clean in zona de ses este in jurul valorii de 20 pana la 30 de centimetri. Exceptional, se pot captura si cleni de 50 de centimetri. Talia pestilor uzuali, impune o abordare cu echipament ML ( medium light ) si/sau UL ( ultra light). Intre cele doua clase de echipament , argumentul final il are naluca prin greutate, volum si evolutie.

Fire pescuit

Se poate pescui atat cu fire textile cat si cu fire tip monofilament. Diametrul este redus si in directa legatura cu naluca. Particularitatile nalucilor artificiale pentru clean vor fi un indiciu in ce priveste firul care va ajunge pe mulineta. Exista plusuri si minusuri intre textil si monofilament la clean. Este un peste care se bazeaza foarte mult pe simtul vizual. Avand o vedere buna, anumite culori il pot deruta si poate renunta la urmarirea nalucii.

Firele textile vor oferi distanta in lansare. Acest lucru permite abordarea unor zone mult mai generoase fara ca pescarul sa se relocheze. Cleanul este destul de sperios si este indicata cat mai putina miscare la malul apei. Totusi, nalucile mici de clean cum ar fi voblerele de tip UL ( ultra light ) sau linguritele rotative nu vor ajuta firul textil in urma lansarii.

spinning la clean

Viteza apei in deplasare va pune linia din apa in dificultate. Recuperarea este una moderat rapida din doua motive: animarea nalucii si tensionarea firului in curentul apei. Altfel apar incurcaturile si implicit ratari. Daca viteza apei este considerabil mai mare decat rata de recuperare a mulinetei, se va instala si oboseala pescarului si uzura in echipament.

Firele de tip monofilament sunt mai usor de controlat. Sigur ca rezistenta unui monofilament raportat la un textil, necesita modificari in diametru. Greutatile reduse ale nalucilor si diametrele ridicate ale firelor principale de tip monofilament pentru clean sunt in antiteza. Apare primul minus : distanta in lansare. Este considerabil mai mica.

Avantajul este ca monofilamentul prin constructie, nu este la fel de afectat de debitul apei ca firul textil. Daca ramane usor netensionat pe luciul apei, nu va genera bucle sau portiuni submerse. Se comporta constant de la lansare pana la recuperare.

clean la vobler pe rau

Lansete pescuit la clean

Atat lansete UL cat si ML se pot utiliza la clean in tehnica spinning. Daca raurile vizate sunt mai adanci, atunci si nalucile vor fi mai mari si pretabile acestor ape. Daca discutam de voblere, atunci barbetatele care ating si 1,5 metri solicita mult lanseta. Cauza este evolutia acestora. Are la baza animarea nu numai prin tractiune ci si animarea datorata de apa curgatoare.

Totusi, cele doua clase de lansete de spinning la clean sunt oarecum la limita. Un UL poate fi o lanseta de spinning de pana in 7 grame iar un ML una intre 3 si 12 grame. A nu fi confundate cu lansetele de bait finesse care desi vin pe aceleasi gramaje uneori ca ML-urile, constructiv prezinta alta rezistenta pentru alte specii de pesti.

In general, lansetele de clean la spinning sunt relativ mici ca lungime si sunt din clasa lansetelor moderate ca actiune. Lansetele de tip fast sau extrafast nu sunt o alegere inspirata.In functie de naluca pot fi lansete blectorate sau lansete cu varf tubular. Pescuitul la clean cu naluci moi ( shad-uri, twistere) poate fi practicat cu lansete atat UL cat si ML blectorate.

Mulinete pescuit

Pescuitul pe ape curgatoare la clean implica mulinete a caror rata de recuperare se apropie de viteza apei in traducere. Spre exemplu pe un rau mijlociu cu un debit moderat , o mulineta de clean corecta va fi una cu un tambur de 2000 ( clasa de diferentiere) si cu o rata de recuperare de 5.2 :1 . Daca raul are un debit slab , atunci modele de 1000 sau 1500 pot fi pescuite fara probleme.

Conteaza foarte mult rata de recuperare si echilibrarea ansamblui total lanseta/mulineta. Fiind un pescuit activ care necesita multe lansari, mulineta va trebui sa fie usoara. Modelele de mulinete pretabile la clean intra in palierul 1000 – 2000 ( marimea tamburului ). O mulineta de 2500 poate fi la limita superioara.

Naluci de clean

Varietatea de naluci pentru clean este mare. Exista produse dedicate acestui peste. Atat reactive cat si naluci soft pot fi utilizate fara probleme. Anumite portiuni de apa vor da randament mai bun daca se va pescui la clean cu naluci moi. Totul tine de conformatia raurlui in sectorul vizat si de anotimp.

Voblerele si rotativele se aleg la fel, in functie de sezon. Trebuie sa reflecte sau sa imite hrana naturala a cleanului din perioada anului. Altfel, vor fi multe partide cu rezultate slabe sau deloc.

In mod general, pescuitul la clean cu naluci are la baza cateva cifre care reflecta lungimea totala a nalucii si greutatea acesteia. Cifra trei ( 3) a devenit un “ oarecare” standard la clean. Reflecta lungimea totala a nalucii. Pescarii cu experienta au ajuns la aceasta concluzie in urma partidelor efectuate. Li se alatura si constructorii de naluci in aceasta teorie. Nu este gresit sa luati in calcul si nalucile de 5 centimetri. Mai ales in zona de voblere. Pot fi naluci selective, care sa atraga atentia exemplarelor de clean mai mari.

In urma unui atac finalizat cu un drill, este bine sa incercati sa mentineti contactul vizual cu pestele. Veti descoperi ca in urma lui se mai pot gasi minim doi cleni care sunt interesati de “hrana” celui intepat. Daca vin in urma alti cleni, inseamna ca naluca este buna.

Cu musca la clean

Cel mai nobil stil de pescuit care imbina pasiunea, dibacia si maiestria pescarului. Pescarul de fly la clean este aparte. Tacut in vorbe si flamand in priviri, cauta orice miscare pe luciul apei pentru a pune o musca acolo unde stie fara nici un dubiu ca un clean pandeste. Vantorul devine vanat in acest stil de pescuit.

Este nevoie de timp si persevenrenta pentru a stapani bazele acestui stil de pescuit. Maiestria nu sta in captura, ci in realizarea lanseului corect, si alegerea mustei decisive. Lovitura de gratie aruncata de clean este finalul unui intreg sir de pasi istovitori. Bete lungi, serpuitoare, snururi colorate si o cascada de noduri care se termina cu un carlig ce imita o insecta.

Echipament fly

Lansetele de muscarit vin pe clase. Spre deosebire de spinning, unde avem clase Medium Light sau Heavy spre exemplu (si ascendentii dintre ele), la fly avem cifre. O lanseta de clasa 4/5. Sau lanseta de fly de clasa 6/7. Cifrele reflecta puterea lansetei. Cu cat cifrele sunt mai mici cu atat se incadreaza in zona de ultra light sau light ( ca si corespondent in spinning). Cand cifrele cresc, este intuitiv ca sunt gandite pentru pesti mari. Sau foarte mari. Vezi tarponul spre exemplu. Un peste oceanic deosebit.

Revenind pe continent, lansetele de fly pentru clean sunt cele din clasa 4 si 5. Sigur ca si o lanseta de clasa 3 poate fi pescuita. Cu cat mai mica clasa, cu atat mai mare priceperea pescarului.
Este nevoie de studiu pentru a pescui la clean la fly.

clean la fly

Fire fly pentru clean

In lumea muscarilor, nu le mai spunem fire, le spunem snururi. Pot fi floating sau sinking si pot veni intr-o gama variata de culori. Firul in pescuitul la musca are un rol mixt. Ajuta in lansare, in manuirea mustei pe apa si mai apoi in drill. Snururile vin pe clase corespunzatoare lansetelor. Greutatea lor este corelata cu puterea si actiunea lansetei. Snurul are si rolul de lest in lansare.

Lansarea in tehnica fly la clean presupune o serie de pasi care imprima firului progresiv, lungimea necesara. Snurul este animat printr-o miscare a lansetei inainte si inapoi care il impiedica sa ia contact cu orice suprafata. “ Se flutura “ in aer, si pe vreme ce i se imprima viteza, pescarul va mai elibera de pe mulineta atata snur cat are nevoie.

La final, cand a atins lungimea dorita, va fi aterizat pe apa acolo unde isi doreste. In urma primei lansari, daca relieful permite si natura mustei se preteaza, miscarea se va limita la maxim 4 cicluri inainte si inapoi inainte de repozitionare pe filmul apei.

Lansete fly pentru clean

La fel ca si in spinning, lansetele de fly au aceleasi actiuni : fast, moderat fast,moderat si slow. Actiunea face referire la comportamentul lansetei aflate sub tensiune. In functie de marimea raului se va alege si marimea lansetei. Cu precadere, lansetele care se regasesc intre clasele 3 si 5 sunt cele mai indicate la pescuit de clean.

actiune lansete clean la fly

Actiunea vine cu avantaje. Spre exemplu, o lanseta fast va ajuta pescarul de clean sa execute lansari in conditii de vant, sa controleze mai bine pestii in drill si sa aduca la mal pesti mai mari fara emotii. O lanseta care tinde spre moderat este mai versatila. Poti oscila intre nimfa si uscata gartie actiunii.

Cleanul va fi gasit cu precadere pe cursuri de ape relativ inguste. O lanseta de actiune slow este pretabila pentru lanseuri precise in zone stramte. Nu poate fi exploatata pe vant dar este imbatabila pe un scenariu ca cel de mai sus.

clean la fly

Mulinete de fly pentru clean

Exista modele diferite si aici. In functie de capacitatea de fir ce poata fi stocata, sau modul prin care au fost executate, mulinetele de fly pentru clean ar trebui vazute mai mult ca un suport pentru snur. Sunt disponibile doua sisteme de frana la aceste mulinete. Atat pe arc cat si pe discuri. Mulinetele moderene permit schimbarea tamburilor cu usurinta in functie de necesitati. Evolutia echipamentului de fly este vizibila, iar pentru pescarul de clean o necesitate.

mulinete clean fly

Muste de clean

Atat uscate cat si ude, mustele de clean nu vin in varietate mare. Comparativ cu nalucile clasice din spinning cel putin. Aici se aplica principiul “putin dar bun”! Pescuitul la clean la fly va da randament ridicat in portiunile de rau cu un curs incetinit , ape nu foarte adanci si limpezi. Malurile pline de vegetatie sunt zonele fierbinti de unde poti avea prezentari. Deseori, cleanul va sta in astfel de zone si va inspecta tot ce ajunge in apa.

Cateva modele de “wet flies” ( muste ude in traducere libera ) care au adus cleni la mal sunt : Black Zulu, Coachman, March Brown, Spider Partridge & Orange, CJ’s Controller, Soldier Palmer, Butcher, Black Pennell/Blae & Black.

Stationar la clean

Pentru pescarii pasionati de pescuitul pe rau la pluta, cleanul ramane o provocare. In completare, tehnica de pescuit la feeder isi are un loc bine definit. In functie de anotimp, cleanul se poate prinde mai bine la una din cele doua tehnici. Mai static este pescuitul la clean la feeder. Are la baza exclusiv cantitatea de nada din momitor.

La pluta, zona ce poate fi pescuita este mult mai mare, fiind un pescuit mai animat. Portiunile de rau pe care pluta le va traversa sunt mult mai mari comparativ cu feeder-ul, cantitateta de nada sau frecventa cu care ajunge in apa este direct influentata de decizia si nevoia pescarului.

Tot la capitolul avantaj , nada oferita in tehnica cu pluta nu mai pune in dificultate pescarul. Pestii nu se mai sperie in urma unei lansari cum este cazul la feeder. Cleanul poate fi abordat de la distante mai mari si mult mai controlabile decat la feeder.
Marele minus care impacteaza ambele tehnici este ca necesita ca portiunile de rau pescuite sa fie mai adanci.

exemplare de clean

Echipament stationar

Tehnica cu pluta la clean cu randament ridicat este pescuitul la bologneza. Permite sondarea unei portiuni vaste de curs de apa si limiteaza prezenta pescarului in areal. In perioada mai rece, cand cleanul tinde sa se pozitioneze in apropierea substratului si este si mai lent, tehnica de feeder poate da rezultate fantastice. Alegerea locului este factorul cheie.

Lanseta

In linii mari, bologneza cu lungimi intre 4 si 6 metri este suficienta. Lungimea este direct influentata de latimea raului. Zonele virgine pe un curs de apa sunt usor de identificat. Prezenta vegetatiei in exces este primul semn ca zona nu este des tranzitata. Asta inseamna liniste si favorizeaza prezenta cleanului. O pluta plasata corespunzator atat ca forma cat si ca gramaj in astfel de sectoare este imbatabila. Despre fly nu se poate discuta, nefiind loc, spinning inseamna prea multa galagie, feeder nu incape in discutie.

clean la minciog

Mulineta

Mulinetele care ar trebui luate in calcul sunt cele din clasa 3000 si 4000 ( marime tambur). Considerentele sunt clare. Intr-o rotatie a manivelei la 360 de grade ( tur complet ) , ai nevoie sa recuperezi o distanta destul de mare. Peste 50 de centimetri daca se poate. In cazul repozitionarii sau a unei ratari, atat la feeder cat si la pluta , scutesti timp si uzura pe echipament.

Mai mult, forta de franare este tocmai buna pentru un clean solitar, mai rasarit. Nu este nevoie sa peterci timp in exces in drill. Sperii ceilalti pesti de pe vad. Nici greutatea mulineteti nu va influenta in mod negativ ansamblul total.

Firul pentru clean

Totul tine de stil de pescuit si greutati. Pescuitul la clean la pluta la bologneza se poate practica cu o linie principala de 0.16 mm diametru minim. In partea superioara, un fir de 0.18 milimetri este suficient.

La feeder la clean, diametrul liniei de pe mulineta (optim) este de 0.22 milimetri. Nici groasa si nici subtire, suficient de rezistenta. Lansarile nu necesita distante mari. Sub aceste diamentru nu este indicat sa coboram din mai multe considerente. Putem pescui pe un substrat cu radacini de copac, sau vegetatie. In drill pestii mai corpolenti pot pleca in astfel de zone si atunci firul va trebui sa reziste fara probleme.